web analytics

Nu o ajută capul pe elevă sau pe învățător?

ProTV a difuzat un reportaj dintr-o școală Românească, unde învățătorul se pare că marginaliza o elevă spunând că o trimit părinții la școală pentru a primi alocația.

Din conversație reiese faptul că învățătorul s-ar fi ocupat de fetiță, dacă ar fi fost fata lui. Dar așa, atâta timp cât e vorba de un copil abandonat la naștere, trecut prin operații de hernie, bolnăvicios și fără posibilități materiale, nu are rost să își bată capul cu ea.

Concluzia învățătorului este una dură : Nu o ajută psihicul, nu o cară capul și trebuie dusă la o școală ajutătoare. Este o practică tot mai des întâlnită în rândul învățătorilor și a profesorilor în ultimii ani, de a pasa responsabilitatea altuia. El nu vrea să se implice, ziua trece, leafa merge dar cu drag la proteste ieșim plângând în batistă că salariile din învățământ sunt nasoale.

Pot numai să presupun că asta e în mintea lor, dar de dragul discuției hai să ne imaginăm următorul scenariu:

să spunem că sunt clasa a 8 a și urmează să mă înscriu la liceu, să îmi aleg un drum în viață, așa că încep să mă uit de jur împrejur la meseriile actuale. Mecanic auto e nasol că stai cu vaselină, salariu mic dar șpagă multă. Învățătorii au salarii de rahat de ani de zile, meditațiile sunt de porc mai ales în zona rurală deci slabe șanse să se schimbe ceva în următorii 4 ani. IT&C e la modă, e pe val, dar trebuie ceva materie cenușie ca să pleci acasă cu 4000 lei. Și uite așa, după câteva luni de întors pe dos toate posibilitățile, nu aleg să mă fac nici aviator, nici chirurg. Aleg să mă fac învățător.

Acum, eu sunt mai greu de cap și nu înțeleg logica: dacă vrei să lucrezi în învățământ, trebuie să ai o dăruire față de predare și copii. Trebuie să fii atât trup cât și suflet. Dar momentan nu văd decât o masă de oameni, majoritari din păcate, care având ceva sentimente masochiste se angajează în învățământ și apoi ies în stradă plângând că au salarii mici.

Da, sunt defect la capitolul ăsta, dar principiul meu este că dacă cineva merită , atunci este îndreptățit să ceară și poate chiar să obțină sprijinul celorlalți. Câte zeci de proteste au fost de-a lungul anilor? Ați văzut vreodată solidaritate din partea părinților? Nu! Asta pentru că știm ce fel de oameni au scăpat în ultimii ani în învățământ.

Dacă învățătorii ar avea într-adevăr dăruire față de meserie și ar merita pe deplin titulatura de dascăli (nu cum am văzut că deja sunt titulari după ce au luat 6 la examenul de titularizare), pe bune de nu aș ieși în stradă alături de ei.

În sistemul privat se pune tot mai mult accent pe performanță. La stat nu o cere nimeni. Undeva este o problemă.

Gabriela Plăcintă, ISJ Vaslui: “In toamna anului 2014, am instituit acolo o inspecție frontal și eu personal l-am văzut pe acest învățător și am avut cam aceeași constatare, în sensul ca am identificat un copil, un băiețel care nu știa sa citească aproape deloc. In urma inspecției, nu a primit calificativ maxim. A obținut o nota peste cinci și poate sa vina sa ocupe un post în special în mediul rural unde suntem deficitar.

In ultimii ani am tot fost deficitari: la strategii care sa atragă dascălii la țară, la legi care sa-i incurajeze sa se pună în slujba elevilor. Ajung la catedra oameni care n-au vocație, n-au plăcerea de a dărui din știința viitorului nostru, copiii.

Dați de la minutul 04:00 din clipul acesta

liliana

Distribuie articolul pe:
TwitterFacebookGoogle+
  1. E clar! Merita citit!

    Cristian Iosub