Web
Analytics
BanciBlog

Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare

Ce este Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare ?

Potrivit art. 2 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, cu modificările şi completările ulterioare, Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare constituie un sistem de evidenţă a priorităţii ipotecilor mobiliare şi de publicitate, structurat pe persoane şi bunuri, care asigură înregistrarea operaţiunilor privind ipotecile mobiliare, a operaţiunilor asimilate acestora, a altor drepturi prevăzute de lege, precum şi publicitatea operaţiunilor juridice prevăzute de lege. Orice creditor ipotecar care, în scopul obţinerii unui rang de prioritate, doreşte să facă publică existenţa unei ipoteci mobiliare asupra unui bun, potrivit dispoziţiilor Codului civil, trebuie să completeze un formular de aviz de ipotecă pe suport de hârtie, ori în format electronic (document TED), şi să-l depună, respectiv să-l transmită, unui operator/agent autorizat al Arhivei, cu plata taxei stabilite de lege şi a tarifului corespunzător stabilit de acel operator.

Link : AEGRM

Cu alte cuvinte statul a infiintat si sustine un site cu acces de citire la nivel PUBLIC sperand ca in felul asta poate merge treaba cu plata ratelor bancare de rusinea de a nu aparea cu statusuri schimbate in baza de date.
Articolele de lege privind confidentialitatea datelor cu caracter privat devin hartie igienica in fata imensitatii de date existente pe siteul asta.
Nu, nu ma deranjeaza ideea de a se vedea public ce datorii bancare am. Nu ma deranjeaza ca stau 7 ani afisat pe site chiar si in cazul in care am inchis un credit deja.
Ma deranjeaza in schimb ca au acces de scriere toti dubiosii de pe lume, ca fiecare noteaza dupa cum il taie capul, ca lasa parolele lipite de monitor, ca sunt trecute : sume, adrese, nr de tel, cnp, serie buletin, nume rude, serie sasiu auto…si multe altele.
Hai sa va vad, intr-un efort de imaginatie, ce poate sa faca o persoana rau voitoare cu datele astea care, repet, sunt publice.

Foto captate pe siteul public :

Ipoteza 1 :

Il sun pe acest „Iosub Daniel”, victima exemplara a elevei Baciu Raluca Mihaela , absolventa de Drept pe spagi si bautura sau orice altceva inavara invataturii.

Ma recomand ca sunandu-l din partea FINANSBANK, il rog sa imi confirme urmatoarele date :

DOMICILIAT IN LOCALITATEA IASI, BLD ALEXANDRU CEL BUN NR. 42 BLOC D4 SCARA E ET. 10 AP. 41 JUDET IASI TARA ROMANIA, IDENTIFICAT CU ACT DE IDENTITATE C.I. SERIA MX NR. 433295, ELIBERAT DE MUN. IASI, LA DATA DE 27.01.2004, COD NUMERIC PERSONAL 1811027226787

si il informez ca in baza contractului 0707NPB001 din data de 25.01.2007 (credit in valoare de 35.541,20 RON) , incepand cu aceasta luna se schimba coordonatele bancare atribuite platii acestui contract. Asadar va primi acasa o scrisoare (pe care am creat-o / printat-o deja si i-am trimis-o) cu noul cod IBAN in care sa faca plata.

Investitia in acest „bussines” este minima : 10 cartele SIM prepaid pe luna, un cartus pt imprimanta si vreo 30 plicuri. Daca o rata este in medie de 100 euro, inmultim cu 30 patiti intr-o luna, rezulta 3000 euro doar stand acasa si dand 2-3 telefoane.

Asa DA. Este primul pas inainte spre o transparenta totala fata de semenii nostri. Maine , poimaine guvernul va decide eventual sa puna la dispozitie, publicului larg, eventual si continutul traficului de date conservat de ISP. Partea cea mai nasoala e ca nu avem ce face. Bin Laden s-a dus, deci nu ne poate ajuta. Ramane decat sa ne facem provizii de crema pt a fi pregatiti de fiecare data cand guvernul ne-o mai trage pe ascuns.

Distribuie articolul pe:
TwitterFacebookGoogle+
  1. […] punct de referință foarte bun este aici, pentru a ști pe unde umblă datele voastre, CNP, serii buletin, adrese, credite […]

Cristian Iosub