Blog

Atentie la tentativele de scam de pe bloguri

Definitii

Scam: A confidence trick (synonyms include confidence scheme, scam and stratagem) is an attempt to defraud a person or group after first gaining their confidence, used in the classical sense of trust. Confidence tricks exploit characteristics of the human psyche such as dishonesty, honesty, vanity, compassion, credulity, irresponsibility, naivete and greed.

Mitomanie: Boală mintală caracterizată prin nevoia patologică a unor persoane de a altera adevărul, de a fabula, de a inventa povești care le avantajează

Donatie: Act prin care o persoană transmite cu titlu gratuit şi irevocabil un bun al său (sumă de bani, obiecte etc.) altei persoane.

Altruism: Atitudine morală sau dispoziție sufletească a celui care acționează dezinteresat în favoarea altora; doctrină morală care preconizează o asemenea atitudine.

Fapte:

Citeam zilele astea pe un blog despre situația precara a unei familii din Craiova și cum autorul a dat dovada de maximă bunătate față de aceștia, oferindu-le un acoperiș, hrană, ceva tratamente și consult medical, promisiunea unei locuințe sociale și a unui loc de muncă. Link 12, 3 și 4 . Cum în Craiova merg mai des decât la biliard și tocmai pregăteam o discuție cu un ONG local pe tema ajutorării persoanelor nevoiașe alături de câțiva bloggeri, am simțit că este un moment prielnic să dăm o mână de ajutor.

Aseară m-am consultat cu doamna și am decis să dăm o fugă până în Craiova să vedem ce nevoi sunt și cum am putea veni în ajutorul autorului articolelor.  Am avut un moment în care am cântărit bine situația pentru că autorul refuza sub diverse pretexte ajutorul material și accepta numai ajutor financiar într-un cont IBAN.

Azi m-am urcat în mașină și tot drumul până la Craiova am încercat să dau de micul nostru erou (nu folosesc termenul de blogger pentru că nu merită să îl includ în această categorie), vedea mesajele pe Facebook dar nu răspundea, la telefon nu a răspuns deloc… Greșeala mea a fost că i-am spus că aș dori să vin personal.

Pe drum am mai dat câteva telefoane și am reușit să activez șase bloggeri care au fost de acord să doneze câte 100-200 lei. Toate bune și frumoase când chiar la intrare în localitate îmi răspunde individul la mesajele pe Facebook folosind cuvinte injurioase. Atunci am zis că nu mi se poate întâmpla așa ceva. Tocmai atunci mă întâlneam și cu unul dintre cei care au fost de acord să doneze spunându-mi că a reușit să găsească un job decent la un pub de pe Lipscani și mama copilașilor ar fi trebuit să vină la un interviu formal ca să o cunoască și managerul.

Ne-am retras într-o terasă și am scos laptopul începând să fac un pic mai mult research pe baza articolelor (lucru care trebuia să îl fac de la început). Avea patru articole scrise dintre care trei în aceeași zi (eu văzusem inițial numai primele doua). Practic, dimineața spunea că are un caz social ce necesită atenția dar este ok pentru că le va plăti el chiria timp de un an (?), după-amiaza solicita ajutor financiar, seara deja făcuse rost de tablete , laptop, locuință socială și ceva donații. O ardea așa … filantrop. Vă dați seama ce bun e la casa omului dacă el într-o zi face ceea ce fac ONG-urile în 3 luni? 🙂 Acum, spre seară văd că a schimbat data articolelor. Pe facebook nu găsesc niciun share al articolelor sociale, în schimbă găsesc mâțe și citate ca ale lui Radu F Constantinescu.

Povestea pe scurt este că nu am reușit să obțin niciun contact direct cu autorul articolelor, donațiile directe pare să le evite, fiind în schimb extrem de bucuros să se facă donații direct în contul IBAN deschis pe numele lui la Banca Transilvania. Mai întâi devenise paranoic și era agitat că m-ar fi pus cineva să vin personal să verific (se aștepta probabil să fiu de la ANAF), ca apoi să spună că e plecat de urgență din oraș și aș putea săptămână viitoare să mă întorc în Craiova. Adică dau 250 lei pe benzină de fun, fiind mai convenabil să virez banii direct în contul lui. În plus, trebuie să ai mare încredere în niște oameni pe care îi cunoști de 3 zile ca să îi lași o săptămână singuri în casa ta, cu actele tale, mobila etc. I-am spus că dacă e tentativă de înșelătorie și dacă se dovedește, riscă pârnaie. Tot ce am adus și banii au rămas la un amic din localitate și probabil îi vom folosi la o viitoare alta acțiune.

Mno, acum ce pot să mai zic? M-a făcut. Cine mă cunoaște, știe că eu am lunar momente dintr-astea în care mă urc în mașină și mă duc chiar și până în Oradea cu pachete și mici ajutoare pentru cazuri sociale ce într-adevăr merită atenția noastră. Nu postez, nu fac selfie, pentru că nu bat sute de kilometri ca să îmi fac o poză alături de o bătrânică sau de un copil în timp ce primește rechizite. Dar de azi încolo verific de trei ori înainte de a mai face gesturi altruiste indiferent câte lacrimi reușește respectivul caz să stoarcă.

Cadru legal:

Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii – Art. 244^1

Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Conform Noului Cod Penal (art. 248) se pedepsește tentativa la infracțiunea de înșelăciune prin aplicarea unei pedepse intre limitele prevazute de lege reduse cu jumătate.

 

Distribuie articolul pe:
TwitterFacebookGoogle+
  1. Cine face acte caritabile pe bune, demonstrează cu dovezi:

    http://www.centrulgeneratii.ro/2015/06/zambete-si-jocuri-in-aer-liber/

    https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1112032698811358.1073741956.314045355276767&type=3

    Nu ca nenea acesta, care nu răspunde la telefon şi jigneşte pe chat. Şi eu cu colegii mei nu ne-am lăudat atât cât o face el. Am pus fiecare bani şi ne-am făcut treaba, copilaşi aceia au fost fericiţi şi doar asta contează! 🙂

    P.S: sper să nu mă cenzurezi pentru link-uri. 😀

  2. A sters deja articolele ceea ce dovedeste ca ii e frica. Eu am vazut mesajul tau de astazi si chiar ma batea gandul sa vin cu tine dar plecasesi si am vorbit cu Mihnea sa dea pt mine. Pot sa spun ca ma pot constitui si eu parte in plangerea pentru tentativa de inselaciune, abuz de incredere si … nu mai zic ca poate citeste si ii dau idei avocatului lui sa se pregateasca. E urat, foarte urat sa puna pe drumuri un ONG si sa pui in miscare atatia oameni duminica si sa foloseasca limbajul de pe facebook. Joi oricum vom fi in Craiova!

    • Eu l-am invitat sa ma contacteze pentru a afla si parerea dansului inainte de preluarea stirii din partea redactiei noastre, dar a sters inclusiv postarea de pe facebook, sau a facut-o accesibila numai pentru prieteni. A blocat contul meu ca sa nu ii mai pot vizualiza profilul. Schema clasica de frauda. Sa vedem acum daca se autosesizeaza organele abiliatate sau trebuie ca de fiecare data sa le ducem toate dovezile inselaciunii? Pacat ca citisem ca au fost destul de multi care au donat. In cazurile de genul acestuia, Banca Transilvania ar trebui sa ii puna sechestru pe cont pana se definitiveaza totul, mai ales ca acel cont era unul personal (am verificat), nu unul cu scop declarat de donatii, unde este un regim legislativ cu caracter special.

  3. […] de a face zi de zi cu oameni dubioși, care mai de care. Ieri Cristian Iosub a venit prin București cu intenția binevenită de a ajuta o familie săracă și nevoiașă, o […]

  4. Vin cu completări la informațiile aduse de Cristi.
    Capturile de ecran ale articolelor au fost salvate și făcute publice pentru oricine dorește să afle cum au decurs lucrurile.
    Google nu uită!
    http://damianirimescu.ro/stiri/atentie-la-scam-uite-cum-poti-sa-fi-fentat-sa-dai-bani-unuia/

  5. asa am patit si eu cu un domn de la Donatii constanta,,,m-am dus chiar sa ma intalnesc cu el ,,,cu copil de 4 luni iarna fiind ,,,fara masina,,,cu microbuzele….la o adresa fictiva,,,numai injurii si calomnie,,,

  6. Am auzit si eu azi de treaba asta si stiu barul despre care spui ca am prins discuțiile azi. Omul era foarte supărat ca a vrut sa întindă o mână unui caz social si sa facă o favoare unui prieten (presupun ca tie) dar totul miroase a înșelăciune si abuz de încredere, fapte penale.
    Cum spuneai, asta e un copil născut in ’92, probabil lipsit de viața socială si marginalizat de prietenii reali asa ca si-a gasit alinarea in spațiul virtual unde femeile sunt moarte după macho men dintr-astia care „o ard filantrop”

  7. Adelina Popa 8 iunie 2015 at 15:15

    Ce e cel mai trist e ca genul acesta de personaje le baga bete in roate celor care chiar vor sa ajute. Cu siguranta persoanele pacalite de el vor deveni sceptici cand li se vor mai cere bani pt un caz social…chiar daca e vorba de un caz real…

  8. Deci asta trebuie prins si batut bine si apoi dat pe mana politiei. Nu era suficient ca bloggerii erau cunoscuti drept piscotari, acum mai sunt si scameri

  9. Eu chiar intentionam sa fac o „cheta” si sa merg personal la familia cu probleme sa le ofer sprijinul nostru…
    E cel putin trist sa afli ca ai fost folosit! Incerc un sentiment si mai neplacut la gandul ca am girat, involuntar, o posibila inselatorie!
    Sper ca Sarcasticu’ ne poate dovedi tuturor ca este vorba despre o neintelegere si ca el a prezentat realitatea!
    Astept replica lui!

  10. […] Context: Un „sarcastic” „membru fondator” al blogging-ului se bucură în aceste zile de titlul nobil de SCAMER. […]

  11. „Din cauza unor ratați, „oameni” care nu au ce face cu viața lor, am ajuns să-mi blochez accesul la blog. Articolele în care vă scriu și vă scriam despre familia respectivă au ajuns private. Cum să faci așa ceva, ca „om”? Patetic. Și limita penibilului a fost trecută de multă vreme. Cine dorește să le citească, rog să anunțe.”

    „MÂNA ÎNTINSĂ CARE NU SPUNE O POVESTE NU PRIMEŞTE POMANĂ. FII PROFESIONIST, CE DRACU…”

  12. […] dimineață mă sună Cristian și mă întreabă dacă i-am citit articolul referitor la campania cu bloguri. L-am urecheat prin simplul fapt că a pus un titlu care nu-mi […]

  13. […] las aici articolul lui Cristi Iosub și articolul lui Damian Irimescu. Ei au povestit cap coadă toată întâmplarea și tot ceea ce […]

  14. Sincer eu urma sa donez o anumita suma de bani, am citi doar un articol si i-am lasat un comentariu ca as fi dispus sa ajut dar n-am mai primit raspuns. Oricum imi pare rau sa aud ca se intampla cazuri de acestea.
    P.S daca mai vii pe la Oradea da un semn, poate ajut si eu cu ceva
    Toate cele bune
    Simion Benea

    • Salut, peste vreo luna o sa vin in Oradea dar nu in scop caritabil cu cu business. De regula ma cazez la hotel pe undeva pe langa o piata…Independentei sau Independenta. Oricum, ne auzim daca vrei sa bem o cafea

  15. […] Citeam zilele astea pe un blog despre situația precara a unei familii din Craiova și cum autorul a dat dovada de maximă bunătate față de aceștia, oferindu-le un acoperiș, hrană, ceva tratamente și consult medical, promisiunea unei locuințe sociale și a unui loc de muncă. […] I-am spus că dacă e tentativă de înșelătorie și dacă se dovedește, riscă pârnaie. Sursa – Atenție la tentativele de scam bloguri […]

  16. […] Atentie la tentativele de scam de pe bloguri […]

  17. […] Atentie la tepele cu manta umanitara […]

    Cristian Iosub