web analytics
BlogCalatorii

Cetățenie de vânzare

Malta este un stat mic cu o populație cât cartierul Drumul Taberei. A aderat în Uniunea Europeană prin 2004, în 2007 erau deja în spațiul Schengen iar în 2008 adoptau moneda Euro. Malta, practic este formată dintr-un grup de şapte insule din Marea Mediterană, însă doar cele trei mai mari (Malta, Gozo și Comino) sunt locuite. Relieful său este stâncos, cu altitudini joase, caracterizat de prezența falezelor în zona de coastă.

Limba națională este malteza. Aceasta face parte din familia limbilor semitice, ca şi araba. Engleza este, de asemenea, recunoscută ca limbă oficială, dar numeroși maltezi cunosc şi italiana.

De acum, orice persoana cu o vârsta de peste 18 ani si fără antecedente penale poate sa devina cetățean al Maltei, nefiind nevoie sa investească sau să locuiască in aceasta țară. Străinii vor putea sa cumpere cetățenia malteza plătind 650.000 de euro (865.000 dolari), potrivit unei legi adoptate recent, guvernul Maltei încercând astfel să atragă bani la buget . Și americanii aveau o inițiativă de genul ăsta când s-a prăbușit Detroit și ofereau cetățenia imediat dacă investeai 500.000 $ în statele unite. Malta nu este singura tara care “vinde” cetățenia. Cele mai ieftine oferte de acest gen se găsesc in zona Caraibelor. Antigua si Barbuda au instituit un program similar si cu același pret chiar luna trecuta. In Dominica, cetățenia costa 100.000 de dolari.

Guvernul se așteaptă la aproximativ 200 – 300 de persoane care sa isi cumpere cetățenia in fiecare an. Noii maltezi vor putea sa călătorească liber oriunde in UE si vor beneficia de asemenea si de călători fără viza in Statele Unite ale Americii.

MaltaMap

Distribuie articolul pe:
TwitterFacebookGoogle+
  1. Sigur, de parca cineva cu banii aia nu se poate plimba pe unde vrea.

  2. “Oltean sunt, oltean imi zice, oltean sunt pe un’ m-oi duce” ….

  3. Si asa intra terorismul in UE, legalizat fiind. 😀 si mai ales in USA.

    Cristian Iosub