Când utilizați telefonul mobil în alte țări din UE (pentru a efectua apeluri, trimite mesaje sau naviga pe internet), tariful aplicat de operator nu poate depăși un anumit prag. Peste tot în UE, „eurotariful” pentru roaming permite stabilirea unui plafon pentru aceste servicii, astfel încât consumatorii să nu fie nevoiți să plătească prețuri excesive. Tarifele maxime pentru apeluri, mesaje, internet (upload/download) sunt următoarele:
1 iulie 2014 | 30 aprilie 2016 | 15 iunie 2017** | |
---|---|---|---|
Apeluri efectuate (pe minut) | 0,19 EUR | se aplică tarifele naționale + până la 0,05 EUR | Fără taxe suplimentare de roaming; se aplică tarifele naționale |
Apeluri primite (pe minut) | 0,05 EUR | se aplică tarifele naționale + până la 0,01 EUR | Fără taxe suplimentare de roaming; se aplică tarifele naționale |
SMS-uri trimise (pe text) | 0,06 EUR | se aplică tarifele naționale + până la 0,02 EUR | Fără taxe suplimentare de roaming; se aplică tarifele naționale |
Internet (descărcare de date, pe MB*) | 0,20 EUR | se aplică tarifele naționale + până la 0,05 EUR | Fără taxe suplimentare de roaming; se aplică tarifele naționale |
* Plafonul este stabilit pe MB, dar veți fi facturat pentru fiecare kilobit utilizat. Tarifele nu includ TVA.
** Tarifele de roaming nu se vor mai aplica atâta timp cât folosiți telefonul în străinătate doar temporar. Furnizorii pot încă să vă taxeze pentru utilizarea cartelei SIM în altă țară din UE în mod permanent. Tarifele nu includ TVA.
Aceste plafoane tarifare li se aplică tuturor consumatorilor, cu excepția cazului în care aceștia au optat pentru un serviciu sau un pachet diferit. Desigur, furnizorul are libertatea de a oferi tarife mai avantajoase (dar nu va amagiti singuri pentru ca operatorii intotdeauna au aplicat plafonul maxim), așa încât nu ezitați să comparați ofertele. Pentru informații suplimentare despre situația din fiecare țară, contactați autoritatea națională de reglementare . Insă tarifele locale sunt mai mari deja decat tarifele actuale in Roaming, unde e un plafon maxim impus (incă).
Luand exemplu tarifele Vodafone Romania, pentru serviciile care nu sunt incluse sau la depășirea beneficiilor incluse în oferte se aplică următoarele tarife:
- 0,21€ /minut pentru apeluri în rețele naționale fixe și mobile;
- 0,06€ /SMS național;
- 0,25€ /1 MB pentru traficul de Internet;
- 0,17€ /MMS național;
Așadar vom avea 0.21€+ 0.05€ = 0.26€ / minut din 30 aprilie, respectiv 0.21€ din 2017, ceea ce e oricum mai mare decat actualul 0.19. La fel și la trafic de date – aici e și mai nesimțit tariful.
Informații despre tarife
Când treceți frontiera unui stat membru al UE, operatorul de telefonie mobilă trebuie să vă trimită un mesaj prin care să vă informeze care sunt prețurile pe care urmează să le plătiți când efectuați apeluri telefonice, când trimiteți SMS-uri sau când vă conectați la internet (pentru a descărca date) în țara respectivă.
Protecție împotriva facturilor exorbitante
Pentru a vă proteja împotriva facturilor exagerat de mari, s-a stabilit o limită pentru volumul de date descărcate pe mobil în regim de roaming. Dacă nu contactați operatorul pentru a stabili o altă limită, aceasta este de 50 de euro. Veți primi un mesaj de avertizare în momentul în care atingeți 80 % din limita convenită.
Credit: Bogdan Alecu.