web analytics
BlogJoburi

eMAG iti aduce Supermarket direct la tine acasa!

emag_supermarket_buton

Mega Image a dezvoltat în parteneriat cu eMAG platforma online “Supermarket la tine acasă”, disponibilă la nivel naţional, prin care clienţii celor doi retaileri pot comanda începând de marţi peste 7.500 de produse in peste 170 de categorii specifice unui supermarket.

În prima etapă, magazinul online “Supermarket la tine acasă” va funcţiona în versiunea beta, deoarece atât oferta de produse, cât şi platforma şi serviciile vor fi ajustate şi optimizate pentru a îmbunătăţi constant experienţa de cumpărare, se arată într-un comunicat al celor doi retaileri.

Pentru a susţine acest proiect, Mega Image a construit un depozit special în Bucureşti, unde produsele comandate online sunt selecţionate şi pregătite de livrare la domiciliu sau pentru ridicare din magazine.

Livrarea la domiciliu se va face în maximum 24 de ore oriunde în ţară, iar clienţii pot alege ziua şi intervalul orar pentru livrarea produselor. Ridicarea de la punctele Mega Image selectate se va face în intervalul de funcţionare a fiecărui magazin Mega Image. Printre punctele dedicate de livrare se numără Mega Drive, situat în Prelungirea Ghencea, sector 6 Bucureşti, dar şi alte 39 de magazine Mega Image selectate, din Bucureşti şi Ilfov.

Plata comenzii se poate face online (cu cardul) sau ramburs. În cazul ridicării comenzii din magazinele Mega Image selectate, singura modalitate de plată acceptată este online.

Fondat în 1995, Mega Image, parte a grupului belgian Delhaize, este cel mai mare lanţ de supermarketuri din România care cuprinde în prezent 332 de magazine în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Braşov, Târgovişte şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image (174), Shop&Go (156), AB COOL FOOD (1) şi Mega Drive (1).

Lansat în 2001 ca un magazin online de sisteme de calcul şi produse de birotică, eMAG este unul dintre cele mai mari magazine online de pe piaţa românească. Magazinul online este deţinut de grupul Naspers 74,2% şi Iulian Stanciu – 25,8%

Comisionul oferit pentru promovarea prin intermediul Profitshare pentru noile categorii de produse disponibile pe eMAG.ro/Supermarket este de 2.00%.

Pana la sfarsitul anului 2014, Mega Image promite sa mai deschida inca un supermarket in interiorul Cora Alexandriei si un Mega Drive in interiorul McDonalds Drive din zona Trafic Greu, asigurand astfel prospetimea permanenta a ingredientelor folosite la prepararea chiftelelor de la McDonalds ; )

Distribuie articolul pe:
TwitterFacebookGoogle+
  1. Sunt curios daca se aplica si aici dreptul de retur 😀

  2. O idee foarte buna. Sunt curios cate de proaspete sunt produsele.

    Cristian Iosub