web analytics
BlogInternetTelefonie

iMessage from iOS – reinventarea roții

Apple este recunoscut pentru maniera în care a reinventat roata în dezvoltarea sistemelor de operare iOS și a device-urilor sale. Într-o piață IT&C în continuă dezvoltare, este destul de greu să ții pasul cu noutățile în domeniu, să îți păstrezi poziția măcar în top 5 sau mai mult, să devii lider. Dacă o să ne uităm la brandurile de exemplu de pe GSMArena, o să vedem că sunt mărci de care nici nu se mai știe dacă există ca și companie. Trebuie făcută adevărată muncă de detectiv ca să aflu de exemplu ce a mai făcut Maxon, care sunt motivele inexistenței sale. Și nu e singurui. Pot enumera din zecile de telefoane avute până acum : Panasonic, Sagem, Asus și multe altele.  Fruntașe rămân pentru moment Apple, Samsung, HTC (același model în care se bagă pe dezvoltarea capacităților interne dar exteriorul tot la fel de urât rămâne), SonyEricsson (se zbate), Motorola, Nokia (cât o mai rezista), BlackBerry (păcat ca sunt pe ducă), LG (curios dar încă mai produc).

Trend-ul am văzut ca este spre mărirea display-ului. Nu vorbesc de un brand anume, ci în general. Sunt de părere (exprimată de zeci de ori cu zeci de ocazii) că un telefon trebuie să aibă maxim 4.3 – 4.5  inch. Orice telefon mai mare de atât devine tabletă. De exemplu Galaxy S3. Un telefon cu capacități uimitoare în interior dar : are același plastic care zici că e de la jucăriile chinezești ieftine,  are 4.8″ ceea ce e enorm pentru un telefon și implicit f**e bateria și mai repede, are Android. Îmi place în schimb că are Gorilla Glass. Problema mea cu Android este în special legată de look dar și de funcționalități. Dacă ai memorie de exemplu de 8GB cum are Sony Xperia V, ai pus-o. Dacă ai filmat un pic și s-a umplut memoria internă, e o adevărată capodoperă tehnologică să faci ca telefonul să salveze direct pe MicroSD (din fericire telefonul dat exemplu suportă MicroSD). Posibilitatea de a salva direct pe card o oferea Nokia când mă jucam încă cu puța în țărână.

Revenind la topicul inițial, o să argumentez doar câteva din reinventările de care spuneam:

  • Service telefonie. De ce să ai în 60 de țări peste 350 de service-uri unde să plătești angajați, tehnică de lucru, să ții contabilitatea, să plătești chirie etc? Mai bine faci 2 service-uri mari în Olanda și China iar tot ce e defect se schimbă pe loc. Clientul e mulțumit că pleacă cu un telefon nou, firma e mulțumită că a economisit și oricum telefonul e recondiționat într-unul din cele două service-uri și revândut la prețuri aproape ca unul nou.
  • Push. Tehnologia push am experimentat-o pe Blackbery 8310 dacă nu mă înșel sau pe 8100 prin 2006-2007. Apoi, majoritatea telefoanelor de durată care le-am avut, am căutat să aibă push email. Emoze era o aplicație care înlocuia de exemplu pe Nokia e63 sau pe e71 cu succes push emailul dar consuma baterie și resurse. Push Email clasic in schimb nu consuma nimic. Am iubit BlackBerry pentru asta până am luat Nokia e73. O bomboană de tehnologie dar disponibilă doar în statele unite. În Europa m-am lovit de problema lipsei de service și carcasă pentru el.

Apple utilizează push pentru orice : update de aplicații, update de soft, email . Pentru tot, folosește push. Și mă simt mai încrezător în utilizarea aplicațiilor pe iOS fiind sigur că sunt ultimele updateuri. Desigur și pe Android și Symbian au început notificările push, dar Apple le folosește chiar pentru orice rahat, ca și cum ar fi inventatorul tehnologiei.

  • iMessage. Foloseam aplicația de mesaje pe baza PIN-ului BlackBerry acum ani de zile. Din păcate majoritatea românilor amatori de BlackBerry îl torturează fără menajamente. Este blasfemie să ai un BlackBerry și să îl ții pe wap pentru că APN-ul “blackberry.net” oferit de operatorul de telefonie este disponibil doar de la 10 euro în sus.  La ce ți-ai mai luat BB ? Puteai să iei un Allview G1 (399 ron nou față de 1000 ron cât e un BB).

Partea mișto e că Apple a creat o religie deja. Eu sunt genul de om al argumentelor. Dacă îmi argumentează cineva că semaforul roșu este mai mare în Italia pentru ca …x motiv , am capacitatea intelectuală de a înțelege. Religia formată în rândul fanaticilor Apple este în schimb neînțeleasă de mine. Da, e mișto, are retina display, are coișpe mii de aplicații în Store. Dar de aici și până la a sta în fața magazinului cu 2 zile înainte de lansarea produsului, e distanță mare. Cei care au făcut-o, au argumentat că pentru experiență. Da, sunt oameni care trăiesc fără afecțiune și asta e singura lor șansă să primească un zâmbet sau să li se vorbească frumos. Experiența de a testa un produs o am și la un test drive. Nu trebuie să fac coadă în fața Dacia pentru a testa un model nou, ci e suficient să mă programez la un test drive. Părerea mea.

iMessage este o aplicație extrem de utilă și care, la ora 2 noaptea când scriu articolul ăsta, încă mă mai ține treaz. Discut liber, fără probleme cu oameni aflați la peste 5000 km distanță. Discut în China, Canada, Danemarca, Italia, România etc. Desigur, chestia asta o puteam face și pe facebook. Dar una este să folosesc chat-ul unui website și alta este să folosesc o aplicație de tip SMS.  Ba mai mult pot trimite fotografii, pot trimite clipuri video prin iMessage, ceea ce e o experiență destul de mișto zic. Să fiu în Italia și celălalt în Shenyang (China), iar comunicarea să fie făcută realtime cu foto/video gratuit, eu zic că este o experiență destul de frumoasă.

Și totul doar pentru că celălalt are tot un device Apple. Sunt zeci de aplicații gen Viber, vChat etc ce oferă comunicare de genul acesta dar majoritatea se feresc ca de dracu` să instaleze măcar Yahoo Messenger pe telefon. Așadar soluția cea mai bună este să folosești resursele producătorului.

Așadar cine are un grup de prieteni ce folosesc BlackBerry, poate utiliza exact în aceeași manieră mesageria pe baza PIN-ului BB. Dar trebuie APN de blackberry 🙂 Cine are grup de amici cu device Apple, folosește iMessage. Sunt curios pe restul brandurilor dacă există mesagerie de genul acesta (repet, nu aplicații instalate ulterior, ci factory made).

Dacă vă plictisiți la două noaptea și vreți să corespondați, dați un SMS Albastru (!) (pentru că icoana de “Trimite” se transformă în albastru) pe numărul (00)(39) 333 22 73 259 (id icloud care este câteodată cerut : iphone4s (@) mcmedia.ro). Apropo, în Configurări / Mesaje / Trimitere ca SMS , dezactivați opțiunea. Practic trimiteți ca SMS când iMessage este indisponibil, dar se aplică tariful de SMS. În felul acesta , dezactivând opțiunea, veți fi siguri că persoanelor care au același tip de mesagerie, nu o să îi trimiteți SMS in loc de iMessage dacă cumva operatorul mai face nazuri la internet. Măriți fotografia din primul paragraf pentru a vedea diferența dintre SMS și iMessage.

  • Touch to unlock. Este o polemică extraordinară pe internet despre metoda asta de deblocare a touch-ului. Apple și-o asumă (metoda), dar se pare că în instanță tot el câștigă. Pe internet apar tot felul de videoclipuri cu oameni care au aplicat-o înainte pe alte device-uri. Este cel mai simplu gest de a debloca un touch. Pentru un dreptaci, trage cu degetul mare din exterior către un interior. Sunt curios (apple, recepție pt patentare!!!) dacă vor dezvolta iOS și pentru stângaci unde regulile se inversează și nu mai este la fel de comodă mișcarea degetului.
Lista poate continua la nesfârșit, enumerând toate feature-urile de pe iOS dar și pe partea de hardware. Idei existente, luate și îmbunătățite apoi patentate. Practic a reinventat roata pentru orice. Singurele lucruri pentru care apreciez brandul este pentru conceptul de service și pentru faptul că sunt extrem de mulți utilizatori ai device-urilor Apple care ar putea folosi iMessage deci comunicare gratuită (bine, nu e chiar gratuită pentru că plătesc internetul, dar pentru mine oricum e nelimitat cu 0 euro de la Vodafone).
Later Edit : încă un lucru pentru care apreciez brandul este pentru faptul că știe să protejeze licențele de soft. Vrei Office pe Windows ? Se găsește gratis pe FileList.ro. Vrei pt un iOS? Plătești. Pe un iOS este destul de greu să crackuiești o aplicație și asta înseamnă jailbreak. O dată făcut jailbreak pe un iOS, vei consuma resursele mult mai repede (baterie și RAM), ceea ce nu îți convine. Așa că revii la setările din fabrică și cumperi aplicația în cazul în care cele nșpe mii gratuite nu te satisfac. În altă ordine de idei, softul device-ului nu merge rescris ca la un Nokia de exemplu. Un Nokia furat merge direct în service unde i se rescrie ROM-ul, softul…tot. Practic nu mai ai cum să găsești ever telefonul. Ei bine, pt un iPhone nu merge așa treaba.
Dacă te mănâncă fundul și cumperi UID-ul de pe net cu 15 euro, în câteva zile ți se blochează iPhoneul. Cei de la Go4IT au probat-o când au pus softuld e developer pe un iPhone deși nu erau developeri. Nu ai cum să schimbi UID-ul și IMEI-ul telefonului. O dată și o dată tot se va conecta la internet și o dată conectat la internet este depistabil. Totul depinde când și cum. Să nu uităm că în arhitectura GSM este parte integrantă și VLR-ul. Antena de pe bloc. Orice telefon când pornește, nu primește semnal imediat. Metoda de logare în rețea o detaliam în lecția din mai cu demagnetizarea unui SIM. O dată logat SIM-ul la antena cea mai apropiată, transmite informații privind IMEI, IMSI, KI, MSIDN etc (seria telefonului, seria cartelei, codul de autentificare, numărul de telefon). O dată semnalată dispariția unui telefon, este destul de ușor să îl găsești. O dată prin aplicația din soft de localizare și încă o dată cu ajutorul providerului de telefonie mobilă. Ia doar 10 clickuri să setezi o alertă în sistem ca la locarea telefonului cu IMEI XYZ să trimită email departamentelor abilitate. Trust me, I know!
Când am lucrat la o aplicație pentru Vodafone Italia, am avut șansa să văd exact procedeul și chiar fericitul răscumpărător al telefonului. Sentimentul este maxim să faci triangulație pe baza celulelor GSM din proximitate dar și pe baza modulului GPS al telefonului. De restul se ocupă poliția. Din păcate în România se dau târfe virgine atât poliția cât și operatorii de telefonie.  Și mă miră. Cum sânge dau 32 milioane de lei pe un telefon în Orange să zicem și când mi-l fură vreunul, compania dă din umeri nepăsătoare ? Ei bine, în lume civilizată nu se întâmplă chiar așa. Conform melodiei Paraziții, dacă aș fi pentru o zi președinte, aș desființa granițele din jumătate de Europa. În felul acesta România ar deveni parte a Angliei, Elveției și a Italiei și poate ar învăța ceva și de pe aici.

Credit foto : apple.com

Distribuie articolul pe:
TwitterFacebookGoogle+
  1. Tema Classy parca? 😀

    Cristian Iosub