Web Analytics

Lecția zilei de astăzi : apelarea cu identitate schimbată (Caller ID spoofing)

Era in primăvara lui 2007 când făceam teste cu un prieten pe un voip din Israel. Intern mergea schimbată identitatea, insa ieșirea era data de Providerul de la care aveam plaja de numere sub-închiriată. Mi-am sfărâmat creierul o perioada si m-am lăsat pagubas. Fiind master guru corporatist in trecut, foarte mulți colegi ma întrebau daca se poate apela cu identitate schimbată. Oricine ma întreba, spuneam ca nu merge schimbat numarul. Mereu mi-am pus întrebarea “cum se poate?” dar preocuparile in viața au fost cu totul altele deât să mă agăț de o idee atât de îndrăzneață. De mic am avut curiozitatea sa aflu ceva ce știam ca e posibil, dar nu știam cum poate fi facut. Chiar daca nu am nevoie de acel ceva, este un simt interior care ma îndeamnă sa aflu cum poate fi facut lucrul respectiv. O dată ce am aflat cum poate fi făcut, tot treumurul inițial dispare.

De mult am învățat sa ma feresc de scam-uri, de siteuri dubioase iar informațiile care le regăsesc pe Internet filtrez de zece ori înainte de a ma încrede in ele. Prin 2009, niște băieți ma chemau sa dau cu subsemnatul pentru ca reapelasem un număr ascuns. Din vorba in vorba, a venit in discuție ideea de Caller ID spoofing. Teste, exerciții, demonstrații, am înțeles ideea si eram mulțumit de faptul ca am aflat cum se poate realiza. Nu am sa intru in detalii tehnice si notiuni complicate având in vedere ca targetul meu nu este sa am numai cititori ingineri tocmai de aceea limbajul folosit va fi cât mai simplu.

Cu toate acestea, Google ajuta întotdeauna. Youtube il folosesc de vreo 3 ani ca material didactic. Pe internet sunt zeci de siteuri care oferă serviciul de schimbare a identitatii apelantului, insa putine sunt cele care sunt 100% garantate. Atât articolele anterioare cat si acesta, sunt articole scrise din experiența personală, din testarea serviciilor a peste 20 de companii si investiție pe măsura. Nu spun ca ceea ce exemplific eu ca provider, ar fi singurul, ci este cel mai stabil din cele încercare. In articolul de astăzi am sa discut de SpoofCard.com, Provider care a dat rateu o singura data in peste 80 de apeluri (a transmis identitatea de forma +4766.xxx.xxx, omițând un 0 in prefix).

Înainte de a detalia serviciul, revin ca si in articolele precedente cu mențiunea de a citi cu mare atenție Privacy Policy și Terms of Use ale siteurilor utilizate. Materialul are scop educativ, fiecare putând retine in mod propriu detaliile legale precizate. Mergem pe ideea “nu faceți niciodată așa ceva acasă” dar invățați sa va protejati de pericolele aflate in spatele tehnologiei.

Definiție

Caller ID spoofing is the practice of causing the telephone network to display a number on the recipient’s Caller ID display that is not that of the actual originating station. The term is commonly used to describe situations in which the motivation is considered malicious by the speaker or writer. Just as e-mail spoofing can make it appear that a message came from any e-mail address the sender chooses, Caller ID spoofing can make a call appear to have come from any phone number the caller wishes

Instrumente

Spoofcard is the revolutionary tool that allows a user to maintain anonymity when making a call. This is done with Spoofcard’s many features, the most prominent being the ability for the user to substitute any number as their caller ID.

Additional features include: Option to change the voice to a male or female, in real-time, and an option for the user to record the conversation. SpoofCard is a subsidiary of TelTech Systems headquartered in New Jersey.

Practica si cadrul legal

SpoofCard este un serviciu destinat strict amuzamentului între prieteni, fiind strictinterzisa folosirea acestuia in scopuri defaimatoare, ilegale, frauduloase etc. Cu alte cuvinte putem face o glumiță o data între prieteni, dar atât. Daca folosesc serviciul in schimb pentru a suna pensionarii abonați Orange iar ca identitate imi afisez numarul de la dep. de Relatii cu clienții, promit câștiguri de mii de euro in schimbul a 100€ prin Western Union, atunci sărim gardul in partea cealaltă a legalului. Credeți-ma ca România este inzestrata cu niște oameni extrem de capabili pe la CyberCrime iar povestile de prin filme cu polițiștii cibernetici sunt perfect aplicabile si la noi. Am învățat sa fac diferența dintre:

  • Un polițist de secție (sa zicem 19) care se duce la magazinul de la parterul blocului fix din fata secției si își ia șpaga lăsată la patron de către vanzatorii de țigări de contrabanda din Rahova, de către băieții cu telefoanele mobile si mulți alții.
  • Un vameș șpăgar de la vama Cenad unde nu ai voie treci cu autocarul fără sa lași 5€ la vameș (5€x52 de locuri din autocar x ~10 autocare atlassib zilnic
  • Un pândar care stă noaptea la fâtâna Miorița cu radarul când nu e nici naiba pe stradă
  • Un polițist de secție care ancheteaza furturi si crime
  • Un polițist de la IGPR
  • Un polițist de la CyberCrime
  • Un polițist luptător.

Am facut precizarile acestea atât de lungi si importante cu privire la latura legală pentru ca 9/10 persoane cu care am discutat pe tema apelurilor cu identitate schimbată, deja se gândeau la oportunități de imbogatire peste noapte, la cum își suna șefii la doua noaptea, la cum își suna colegii in numele sefilor…fiecare cu câte un scenariu, dar nici unul conform unor conduite civice, morale si legale corecte.

Ce se întâmplă în cazul în care cineva sare gardul? Victima depune plângere la poliție, Poliția contactează operatorul de telefonie al victimei, se conservă traficul pe ultimele 6 luni, se verifică incomingul, se vede headerul si IPul de la SpoofCard, se trimite sesizarea la SpoofCard, acestia trimit inregistrarea apelului la poliția română și mai departe … nu e de bine.

Cum se apelează un numar de telefon cu identitatea schimbată?

Mai jos am atasat câteva screenshot-uri exemplificative. Practic trebuie creat un cont pe SpoofCard.com. In procesul de înregistrare, este solicitat un numar de telefon real. Rețineti aspectul acesta pentru ca vedeți la final de ce este necesar un numar de telefon real.
Wizzard-ul de înregistrare este destul de simplu si consta in completarea datelor personale si achiziționarea unui pachet de credite . Cu 9.95 dolari, cel mai ieftin pachet, achiziționați 60 de credite. Un minut de convorbiri către un numar de telefon fix, costa 1 credit. Către numerele de mobil, costa 3 credite. Practic , printr-un un calcul simplu vedem ca un minut de convorbire cu un numar de telefon mobil din România, costa 0.4975$. De aici poate si motivul pentru care nu toți kinderii își permit sa achiziționeze servicii de la SpoofCard.com.

După înregistrare in panouri de control de pe website putem deja sa apelam aproape către orice numar de telefon din orice tara din lume. Wizzard-ul (formularul compus din doi pași) de apelare este sugestiv. In prima caseta de sus se selecteaza (!) tara de destinație si o sa vedeți ca prefixul alocat României este de exemplu +40, așadar va trebui completat restul de numar in forma 722333444 fără a mai pune un 0 in fata. In a doua caseta se introduce, folosind aceeași regula, numarul de telefon care dorim sa apară pe ecranul destinatarului !

După completarea numerelor de telefon, trecem la pasul doi si selectam unul din numerele de acces direct. Ce înseamnă asta? Practic, sistemul retine pentru câteva minute configurarile din primul pas. In momentul in care sun de pe numarul de telefon real folosit la înregistrarea contului, către unul din numerele din lista ce aparțin SpoofCard, sistemul va crea o punte între apelul meu si destinatar. In termeni științifici 🙂 se numește teleconferinta cu trei participanți : eu, SpoofCard si destinatarul apelului din primul pas.

SpoofCard, ca si intermediar al apelului, poate filtra vocea si înregistra apelul. Aceste seturi sunt in primul pas. Am testat vocea de bărbat si este extrem de convingatoare. Ca bărbat, daca folosesc filtru de voce de femeie, se simte instant.

Din păcate, din Europa sunt putine numere de acces. Dar putem rasufla ușurați pentru ca sunt numere de telefon fix din Italia iar majoritatea operatorilor de Telecom din RO, oferă minute internaționale către numerele de fix din UE, fix si mobil din SUA, Canada si Israel. Numarul de acces +390662207812 da rateuri fiind extrem de solicitat insa +390694801493 merge ca uns.

Un exemplu de utilizare al serviciului, este sa apelati un coleg de munca cu identitatea de la recepție. Sa vedeți pe urma fun cat sta sa afle cine l-a sunat si toți dau din umeri fiind nevinovati 🙂 (zi-ne tu KID cum e) 🙂

Dacă acest articol v-a ajutat să înțelegeți mai bine modalitatea de apelare cu identitate schimbată, sau dacă acest articol credeți că poate oferi informații ajutătoare și prietenilor voștri, apăsați pe butoanele de share de sub articol.

Înainte de a păstra informațiile doar pentru voi, ganditi-va la eforturile de a fi publicate si păstrate liber publicului larg. Puteți să vă protejați pe voi dar puteți să vă protejați si prietenii arătându-le faptul ca se poate apela cu identitate schimbată. Oricând puteți fi victima unei inselaciuni prin telefon. După ce ați citit acet articol sunt sigur ca veți privi cu mai multă suspiciune apelurile dubioase din partea kinderilor gata să facă bani in moduri din cele mai originale.

Apropo, dacă știti pe cineva care este în căutare de web hosting bun, mai am 10 cupoane de reducere 25% la hostgator, indiferent de valoarea comenzii. Codul este “cristianiosub25“, fără ghilimele.

  1. […] Lecția zilei de astăzi (15.02.2013) : apelarea cu identitate schimbată (Caller ID spoofing) […]

  2. […] Lecția zilei de astăzi (15.02.2013) : apelarea cu identitate schimbată (Caller ID spoofing) […]

  3. […] de metode diferite de a înțelege valoarea banului muncit. Vorbeam ieri cu un amic folosind spoofcard, discutam despre voip-uri si alte minuni si la un momendat m-a întrebat cât de bine câștig de […]

  4. […] Despre SpoofCard si posibilitatea de a apela cu identitate schimbată, puteți citi aici. […]

  5. Spammeru de ieri 5 June 2014 at 01:25

    Uite ca am gasit cum se face :D.
    Mai invat si eu ceva dupa experienta de azi dimineata…

    Cristian Iosub