web analytics
BlogJoburi

Multinationale conduse in spirit romanesc

Romania Hypermarche S.A. Pentru romanul de rând se numește CORA. In general am o impresie extrem de bună legată de multinaționalele ce își desfășoară activitatea în România, dar până la un punct. Business-ul pare curat, salariile se plătesc la timp, există dorință de expansiune, dar până ajung la formidabila cifră de 1000 de angajați. Atunci se rupe firul tuturor. Amintiți-vă de McDonald’s prin anii ’95 când a deschis la Unirea primul fast food. Era o nebunie, să făceau recrutări verificându-se istoricul candidatului…model de business importat pentru o piață la început de drum în România.

Cora și-a deschis un hypermarket în sectorul 5 din București prin 2012, menționând încă de atunci părerea mea destul de negativă despre acest hypermarket. La aproape doi ani de la inaugurare, cu sprijinul unor manageri de departamente și manageri de raion puși în poziții cheie, Cora Alexandriei luptă zilnic pentru a atinge nivelul lui Ioan Niculae în ceea ce privește relațiile dintre companie și angajați.

Nu mai este o noutate faptul că manager de raion și angajează mama (bineînțeles favorizată) chiar pe departamentul pe care îl coordonează și managerul de departament își bea cafelele dimineața când la hotel, când la ea acasă, când la el acasă. Nu este o noutate modul în care Cora vinde (!) produsele care se dau gratuit din partea producătorilor/distribuitorilor. Nu este o noutate nici faptul că seara vin mașini de localnici bronzați și tranzacționează tot felul de servicii cu angajații securității Cora.

Jumătate din veniturile mele se duc / duceau în magazinul din Alexandriei din simplul motiv că am locuri de joacă, hypermarket, magazine it&c … aveam tot ce era nevoie la câteva stații distanță. Pe la începutul anului acesta însă, o domnișoară zâbăreață foc, angajată ca manager de raion, s-a gândit că ar fi o ocazie bună să îți arate mușchii în fața angajaților. Greșeala ei a fost că și-a arătat mușchii față de o cunoștință de-a mea pentru că … vorbea la telefon. Detaliile sunt mai puțin importante, ideea fiind faptul că angajații trebuie să coordoneze merchandiserii (alți oropsiți și chinuiți de sistemul românesc) incluzând telefoane de pe mobilul personal în interes de serviciu. Se merge pe sistemul: managerul zice, angajatul anunță merchandiserul și acesta din urma executa. Revenind la orele de culturism ale zâmbăreței Georgiana, aceasta primise un CV din partea unei amice care căuta un loc de muncă. După câteva ore de antrenament, a intrat în magazin și își căuta ținta. Pe tură era numai mama ei și cu cunoștința asta a mea. Vă dați seama că mami are nevoie de job iar în cursurile de pregătire profesională din partea Cora li s-a dictat: “fiți atenți. Veți lucra în sectorul 5. E un sector rău famat, plin de asistați social și țigani. Nu vă umflați mușchii pe cei care intră în magazin ci pe angajați. Sunt proști oricum și dacă acceptă salariul minim pe economie, minte multă nu au”.

Eram la birou când m-a sunat managera din alt departament să îmi spună că colegă-sa tocmai și-a trimis acasă o angajată. Am ajuns destul de repede atunci fiind la 15 minute distanță, cam o dată cu carul de reportaj. Bineînțeles că nu am putut să trecem de securitate, managera zâmbăreață se ascunsese în birou așa că am preluat rolul de negociator prin telefon.  De ce? Pentru că atunci când văd o ilegalitate în ceea ce privesc drepturile și obligațiile angajatului, nu mai țin cont de nimic și de nimeni. De ce? Pentru că într-o Românie a anului 2014, când salariile angajaților sunt la limita subzistenței, oamenii au probleme acasă și griji, dacă vine o manageră angajată doar pe zâmbet și face pe justițiarul călcând în picioare orice articol din codul muncii, atunci soluția este să o ajutăm să aibă cât mai mult succes în viață avizând oamenii care intră în contact cu ea despre caracterul ei mișelesc. În fine, am rezolvat repede atunci explicându-i că există un set de legi pe care trebuie să le aplicăm cu toții iar dacă ea vrea să pună Cora în fața unei publicități negative numai pentru că are datorii față de o viitoare angajată, este problema ei. Dacă vrea sa facă o concediere, atunci va trebui să o facă în conformitate cu contractul național de muncă, regulamentul de ordine interioară și încă 2-3 legi. Nu poți să te duci la un angajat și să îi spui: “du-te si imbraca-te. de maine nu mai vii la munca” sau “vino si semneaza-ti demisia”.

La auzul expresiei “du-te si imbraca-te. de maine nu mai vii la munca”, oamenii pot reacționa agresiv. Dacă o femeie începe și plânge ca abia apoi să se gândească la ce are de făcut, ei bine, bărbații deja își fac niște calcule. Motorașele pornesc, gândurile negre îl cotropesc și planul este elaborat în nici 30 de secunde. Deja se știe la ce oră pleacă managerița, la ce stație coboară din 32, faptul că de multe ori cheia de la ușa scării nu deschide și trebuie să te chinui un pic adică exact timpul necesar să vină un hoț (pentru că și în Berceni sunt multi hoți) și să îți lipească o bâtă de baseball peste ceafă.

La auzul expresie “vino si semneaza-ti demisia”, din nou ne confruntăm cu femeia plângăcioasă care ajunge acasă și cere ajutor din partea bărbatului. În schimb angajatul bărbat știe deja ce are de făcut. In mintea lui deja rulează numere de telefon de la avocatul de pe scara blocului, numărul de telefon de la reporterița cu care dormea în cort acum două veri prin Vamă…

Dar articolul acesta nu este despre răzbunare. Nu este nici pentru a dovedi parșivenia și ticăloșia unor managere de raion ajutate de managerul de departament pentru că oricum am avut un eveniment recent în locație și când m-a văzut zâmbăreața se ascundea după directoarea adjunctă iar sef’su tot întreabă de mine de la incidentul cu reportajul și deși ne-am intersectat de multe ori, nu a venit niciodată să discutăm față în față. Culmea este că nu sunt procesoman, nu sunt justițiar, dar totul are o limită iar când legea este încălcată sistematic cu bună știință, acea limită consider că a fost depășită.

Articolul este legat de o concediere abuzivă care a avut loc recent. Mai țineți minte CV-ul despre care spuneam mai sus? Managera de raion a fost strânsă cu ușa oarecum pentru că promisese un loc de muncă pe raionul ei. Dar conform organigramei nu poți face chiar de capul tău angajări ci trebuie să ai o poziție liberă. A încercat zâmbăreața în ultimele luni tot ce i-a trecut prin minte și tot ce a fost sfătuită că poate face din punct de vedere legal. Problema ei este că nu poți da afară un om atâta timp cât este un angajat model: nu întârzie niciodată, vine la program, nu își ia concedii. Ah, da, nu stă ore suplimentare neplătite cum i s-a reproșat de zeci de ori, dar asta o face angajatul din simplul motiv că nu vrea să îți dea în judecată propriul angajator pentru ilegalitate. Nu a reușit nici să facă angajata (cunoștința mea) să cedeze nervos. Aveam o dată pe săptămână ședință de terapie în care o învățam cum să treacă peste mizerii. Chiar dacă a separat-o de grup, o trimite în pauze singură, îi face orarul încât să fie singură pe tură în timp ce pe cealaltă sunt câte 3 plus merchandiserii, chiar dacă i se confiscă telefonul mobil (e singura angajată căreia i se întâmplă asta) deși traficul Cosmote arătase destul de clar că nu are outgoing calls în timpul programului de lucru, gagica a rezistat și rezistă destul de bine în ciuda managerei.

Cum spuneam, datoriile se adună și este timpul ca cineva să ia o decizie. Așadar, în urmă cu două zile, managera de raion aka zâmbăreața și-a schimbat ținta și a ales-o pe o tanti să spunem mult prea calmă. Problema tinerilor (pentru că Georgiana nu are mai mult de 30 ani) este că înțeleg greșit calmitatea oamenilor mai învârstă decât ei considerând tăcerea ca fiind necunoștință / prostie. Nu realizează că un om trecut prin viață și încercat de mult pre multe ori pur și simplu nu mai dă atenție la crizele nervoase fără motiv, la jignirile si hărțuirea șefilor. Omul își vede de treaba lui, își ia salariul la sfârșit de lună și asta e.

Acum două zile, angajata a fost rugată să își dea demisia (?!) pentru că ar fi fost surprinsă mâncând dintr-o pungă de covrigei. Pentru cine nu știe sistemul din super/hypermarketuri, există foarte multe produse deteriorate sau abandonate de clienți în zona caselor și pe raioane. Acele produse sunt strânse prin rotație de către angajați si puse la locul lor. Ce este deteriorat, este consemnat într-un spațiu special amenajat. Pe tanti asta cică o văzuseră cei de la securitate mâncând din covrigei. Adevărul e că trebuie să fii destul de prost să te plimbi cu punga în mână, îmbrăcat în costum Cora și să mănânci din coș. Dar trecem peste asta și după lungi dezbateri și-au dat seama cei de la securitate că ceva nu se leagă și s-au dus din nou la sursa, la informator să afle când și unde a fost văzută angajata mâncând din covrigei 🙂  Așa s-a ajuns la concluzia că de fapt nu era pe sală când mânca ci în dreptul unei camere de luat vederi din depozit.

Fair enough. Cum sursa informației era sigură, cei de la securitate au susținut afirmația prin ideea de cameră video. Problema e că nu există nici o astfel de înregistrare video și chiar dacă s-a încercat discutarea pe cale ierarhică și dovedirea acuzațiilor destul de grave aduse la adresa angajatei securitatea nu a putut să dovedească nimic. Pe surse am aflat că firul a fost din partea managerei de raion care a raportat la șeful securității iar acesta a fost pus într-o situație destul de delicată. Știu de când colaboram cu securitatea hotelieră că o dată ce un angajat de la hotel făcea o afirmație, securitatea chiar dacă nu o putea dovedi trebuia să facă tot posibilul să convingă “infractorul” să recunoască singur. Ei bine, în cazul de față nu era nimic de dovedit sau recunoscut pentru că nu era așa. Dimpotrivă, angajata despre care spun făcuse greșeala în urmă cu câteva zile să se plângă mamei managerei de raion (că doar v-am zis că jumătate de Cora este grad de rudenie) că a văzut-o pe fata dânsei în timp ce bea în depozit și nu i se părea corect faptul că angajații strâng produsele desfăcute, hoții sunt neprinși de securitate iar managerii sunt cei care se bucură de aceste “pierderi”.

Concluzia: oamenii sunt slabi. Nu au timpul și resursele necesare să dea de pământ cu nemernicii angajați pe funcție de conducere, pe la ITM, prin presă, pe la TV. Eu am fost mereu de principiu că vorba dulce mult aduce. Regret că la viața mea am lucrat numai în cadrul unor companii importante și cu coloană vertebrală. Regret de multe ori că am colaborat numai cu oameni serioși, de calitate. Exact ca un lunetist care se antrenează dar nu pleacă în război, așa sunt și eu. Văd extrem de multe nereguli, ilegalități, pițipoance care terfelesc oameni de calitate numai pentru că pot și li se permite… dar regret că nu sunt eu acela căruia i se întâmplă toate aceste mizerii. Aș vrea să lucrez măcar o săptămână într-un astfel de colectiv, să târăsc câțiva ani prin tribunal o astfel de companie datorită unei managere isterice (nu mai zic vacă proastă sau sifilitică pentru că am înțeles recent că ar fi o jignire gravă), să  o fac vedetă într-un ziar cu tiraj național sau măcar să o vadă vecinii la știri.

Dar nu am norocul acesta. Rămân un simplu spectator la modul în care este distrusă forța de muncă și modul în care sunt batjocoriți angajații trecuți de onorabila vârstă de 40 de ani. De ce? Pentru ca să facem loc tinerilor. Stați pe aproape pentru că am un feeling că va urma și partea a doua a acestui articol. Mai este un CV primit recent pentru un post de part time tot pe raionul de pe care au concediat (pardon, au pus să își dea demisia) în urmă cu două zile. Să vedem de data aceasta pe cine vor expedia și cu ce motivație.

Distribuie articolul pe:
TwitterFacebookGoogle+
  1. Mult prea adevarat articolul din pacate.

    Dar oricum lupta pentru locuri de munca am considerat intotdeauna ca e mai grava la magazinele mari, la locurile care necesita un set de cunostinte tehnice si multa practica deja nu mai e asa de simplu sa inlocuiesti un om, si mama-fratele-bunica nu mai au sanse la astfel de post-uri.

    Nici cu tinerii n-am observat mari diferente cand vine vorba de tratamentul managerilor, dar acolo mai exista putin tupeu avand in vedere ca au parintii in spate in caz ca raman fara job.

  2. 🙂 Acum inteleg de ce era discutia aia. Cica au vazut articolul aseara si ca ai fi venit tu ieri in cora plin de microfoane. Stai linistit ca nu esti primul care incearca sa rezolve ceva cu cucoana aia. Are sustinere

  3. tu chiar ai impresia ca va sifona vreunul stiind ca poate sa fie dat afara? n-ai cum sa pui baza ca oamenii au nevoie de bani, nu de probleme. oricine ar fi, nu o sa poti trage martori din angajati pt ca fiecare isi vede interesul. da, toti plang cand sunt pusi la zid, dar asta nu ii opreste sa fie indiferenti atunci cand vine vorba sa fie martori intr-o cauza. cel mult, o va da afara pe prietena asta a ta sau o trimite pe la alta Cora, dar masuri asupra unui manager nu o sa vezi niciodata atata timp cat nu se baga nimeni martor!

    Cristian Iosub