web analytics

Quadrant și Voxline au zăpăcit de tot regulamentul unei campanii

În noiembrie și decembrie toate brandurile au campanii în hypermarketuri prin care speră să crească vânzările, să îngrașe porcul înainte de Crăciun cum se spune. În Mega Image are loc o campanie numită “Câștigă premii zăpăcite cu Mirinda!” și sticlele de suc au o etichetă pe care este menționat că poți câștiga 30 smartwatch-uri prin tragere la sorți dacă achiziționezi două produse Mirinda, 7up sau Mountain Dew și trimiți un SMS la numărul 1843, conținând numărul bonului fiscal.

Realitatea din teren spune că acel număr aparține unei alte campanii tocmai încheiate, la Lays. Pe pagina de Facebook unde se regăsește în mod oficial regulamentul, haosul e și mai mare.

Acum, nu știu unde a fost ruptura. Quadrant a printat tagurile și le-a distribuit în rețeaua Mega Image, dar agenția nu a putut livra numărul de telefon așa că au ajustat regulamentul în data de 07 noiembrie (concursul fiind început deja de 7 zile). Undeva între agenție și client este o ruptură ce poate fi ușor sancționată ca fiind reclamă mincinoasă. Alții o numesc incompetență.

Conform regulamentului:
  • SMS la numărul 1890
  • SMS ce să conțină atât numărul bonului fiscal cât și data bonului
  • Trebuie achiziționat un singur produs
  • Produse participante: Mirinda, 7UP, Lipton

Conform etichetei:
  • SMS la numărul 1843
  • SMS ce să conțină numai numărul bonului fiscal
  • Trebuie achiziționate două produse
  • Produse participante: Mirinda, 7UP, Mountain Dew

Nu știu sigur dacă trebuie achiziționat un singur produs, deși în regulament apare chiar și o imagine cu două produse. Este totuși o contradicție în propriul regulament. La punctul 4.1 este menționat că participantul “achiziţionează din oricare din Magazinele Participante menţionate în secțiunea 3, minim doua (2) produse”. La punctul 6.2 este precizat “Pentru a intra in campanie, Participantii trebuie sa achizitioneze cel putin un produs din cele participante mentionate la sectiunea 5“.

Asta se întâmplă atunci când nimeni din companie și agenție nu consumă produsul. Un project manager care să fi verificat acuratețea datelor, un quality care să fi citit dar să fi și înțeles regulamentul, cineva care să fi întrebat cum poate fi atins sau să participe și publicul care nu are Facebook pentru a accesa regulamentul final, cineva care să le zică că nu poți schimba regulamentul când a trecut deja o treime din campanie, toate acestea sunt resurse umane care costă. Undeva ruptura asta dintre agenție și client a dus la incompetență.

Tags:

Ganduri rele
Nu recomand

      Cristian Iosub