web analytics
BlogInternet

Recomand : Webfactor

Anul trecut în august, m-am despărţit cu părere de rău de vechea firmă de webhosting după ce a fost cumpărată de DomainScan. Am căutat în perioada aceea o firmă care să corespundă nevoilor mele:
  • să fie relativ dezvoltată pentru a avea siguranţa datelor de pe servere. Sunt foarte multe firme de hosting web in RO. Aproape orice tânăr cu 50 euro pe card cumpără pachete de reller de la firme mai mari, aruncă un wordpress cu o temă ciordită de pe newone.org şi gata. Vinde pachete de hosting. Am avut astfel de experienţe, am cunoscut indivizi de acest gen şi ştiu cât de nesigure sunt fişierele. Oricând are chef, mai aruncă un ochi peste siteurile găzduite, baze de date, colectare email etc. Nu am nevoie de evenimente neplăcute aşa că prefer o firmă cu vechime pe piaţă.
  • să fie o echipă. Din aceleaşi motive ca cele de mai sus, nu am nevoie de one man show ci o firmă în adevăratul sens al cuvântului
  • să accepte plăţi rapide cu cardul sau paypal. Sunt destul de multe firme care acceptă doar prin transfer bancar.
  • să aibă uptime real de minim 350 de zile pe an. La domainscan cand aveam un host de probă era mai mult cazut siteul. Am un prieten care a dezvoltat un site de concursuri, il avea găzduit la o firmă destul de cunoscută (m-a rugat sa nu dau numele) şi era cazut 3 zile pe săptămână. Nu mă încălzesc prelungirile gratuite de contract. Mă interesează să fie uptime real cât mai mare
  • preţul să fie corect. Sunt de principiul că serviciile plătite trebuie să aibă un standard de calitate în conformitate cu tipul serviciului, nu neapărat cu preţul. Plătesc atâta cât mi se cere. Dacă firma avea un preţ de ~30€/an pentru pachetul dorit de mine, atâta am plătit.
  • suport tehnic. Multi când se găndesc la partea de suport tehnic, o privesc orgolioşi. Oricât de superman ai fi pe web development, programare php sau fiecare ce musculatură are, totuşi e nevoie de suport tehnic. Sunt instrumente la care eu ca simplu client nu am acces. În plus, poate ziua sunt la servici, în oraş sau pe plajă în Maldive. Echipa tehnică are în monitorizare siteurile gazduite iar activităţile suspecte sunt raportate / blocate. Astăzi de exemplu, eram la hotel şi mă uitam la focuri de artificii. Am început să primesc mailuri cum că cineva încearcă să îmi acceseze panoul de administrare. A fost destul de răbdător (sunt curios ce a folosit) pt că a schimbat 400 de IP-uri şi a încercat de pe fiecare de câte 4 ori. La fiecare a 4 a încercare îi era banat IP-ul. Ei bine, aici a venit partea de monitorizare a hosterului. A văzut că se transmit 400 de emailuri în jumătate de oră, mai erau şi câteva întoarse fiind raţie de emailuri şi a descoperit problema. Pentru binele meu şi al serverelor a suspendat contul de hosting până se potoleşte Prâslea cel Voinic. Am ajuns acasă pe la 3 noaptea, am văzut problema şi pe la 03:57 am deschis un ticket în care ceream explicaţii. La ora 04:04 (dimineaţa, da?) mi-a răspuns Razvan de la WebFactor la ticket si a restabilit accesul web.
În concluzie, firma de hosting web care corespunde nevoilor mele actuale este WebFactor. Spaţiu nelimitat pe disc + 50GB trafic pe lună + uptime real de 100% din august până acum + suport tehnic de calitate = ~30€/an
Distribuie articolul pe:
TwitterFacebookGoogle+
  1. Baza de date este foarte lenta din pacate. Un CMS mai gurmand va rula foarte lent.

  2. In momentul in care doriti sa alegeti o firma de webhosting trebuie sa aveti in vedere urmatoarele lucruri:
    – sa fie provider de internet + sa detina data center propriu
    – sa aibe o experienta de cativa ani in spate
    – sa ofere ip public pentru fiecare pachet de gazduire
    – sa dispuna de medii de stocare SSD si nu HDD
    – sa ofere banda minim garantat pentru accesul la internet, nu ‘ ..de pana la 100 Mb/s…’

    Webfactor nu dispune de data centru propriu, serverele sunt tinute in datacenter-ul MXHost , firma ce a fost implicata in mai multe scandaluri in ceea ce priveste securitatea datelor de pe serverele lor.

    Eu unul foloses xserver.ro si hostway.ro, au preturi un pic mai mari dar ofera calitate superioara.

    Cristian Iosub