web analytics

RIP Cioabă

E o modă să crăpi în străinătate…

Florin Tănase Cioabă (n. 17 noiembrie 1954, orașul Târgu Cărbunești, județul Gorj – d. 18 august 2013, Antalya, Turcia) a fost un cunoscut conducător al rromilor, care s-a autoproclamat în anul 1997 ca „rege internațional al țiganilor”.

Sursa Wikipedia .

Florin Cioabă făcea parte din Forumul European al Tiganilor, deținând funcția de primvice-președinte al Organizației Mondiale a Tiganilor (International Gipsy Union). El era proprietarul mai multor firme, care se ocupă cu prelucrarea metalelor neferoase – cupru, bronz etc., confecționând folie și saci de polietilenă. Asta ca să rămână afacerea în familie

“Regele” Cioabă avea patru copii (doi băieți și două fete – dintre care una a măritat-o la vârsta de 12 ani) și cinci nepoți.

În altă ordine de idei, unul dintre băieții lui a declarat că Spitalul Universitar din Antalya a emis o factură de 350.000 de dolari, reprezentând costurile spitalizării şi operaţiei . Unitatea spitalicească le interzice membrilor familiei Cioabă să ridice cadavrul regelui, până când aceşti bani nu vor fi achitaţi. Doar uitându-mă peste aurul din jurul vieții lui Cioabă, dacă l-ar vine ar avea bani să transporte un clan întreg, nu doar un trup. Dar, cum sângele apă nu se face, neamurile decedatului vor bani din partea statului, adică din partea noastră a contribuabililor, să în aducă în țară.

 

cioaba_830550009b

Blog

  1. mare dreptate ai,e o rusine de va accepta ca romania sa plateasca pentru aducerea lui,pentru mine,pentru tine ar face romania treaba asta ? nu cred 99% treaba asta,acolo ma ingroapa ori…ma arde :))

    • CRISTIAN IOSUB 21 August 2013 at 04:46

      Eu sunt adeptul incinerării. zero biserică, zero pomeni. Când crăp vreau să mă ardă si gata. Nu sa stea sa jelească careva pe la mormânt.

    Cristian Iosub