web analytics
Exclusiv
BlogGanduri rele

SCAM-ul cu donațiile pe Facebook

Pe Facebook au apărut în ultimul an tot mai multe pagini și grupuri unde se încearcă stoarcerea unei lacrimi si a unui card bancar pentru bolnavii de leucemie, cancer, lene, orice.

Profilul facebook.com/ilie.ilie.10 e usor agramat și are numele de “Leucemie Bolnavii”. Tot el este admin pe grupul doneaza pentru bolnavii de leucemie facebook.com/groups/2089693151061637 și după IBAN are și pagina Bolnavii de cancer exista printre noi facebook.com/Bolnavii-de-cancer-exista-printre-noi-775750019274651.

Metoda e veche. O încercase și Răsteanu  Octavian Daniel (aka Sarcasticu).

Definiții

  • Scam: A confidence trick (synonyms include confidence scheme, scam and stratagem) is an attempt to defraud a person or group after first gaining their confidence, used in the classical sense of trust. Confidence tricks exploit characteristics of the human psyche such as dishonesty, honesty, vanity, compassion, credulity, irresponsibility, naivete and greed.
  • Mitomanie: Boală mintală caracterizată prin nevoia patologică a unor persoane de a altera adevărul, de a fabula, de a inventa povești care le avantajează
  • Donatie: Act prin care o persoană transmite cu titlu gratuit şi irevocabil un bun al său (sumă de bani, obiecte etc.) altei persoane.

Cum se procedează?

Se crează o pagină sau un profil și se adaugă cât mai multe persoane ca prieteni / fani. Fani sunt pe toate drumurile, totul e sa te uiți atent la grupurile cu daci, romani, pământul plat, Soroș etc. Dacă te interesează un pic pagina, postezi periodic informații referitoare la vreun caz particular de leucemie, cancer, orice. Arunci în eter o postare cu coduri IBAN si aștepți donații. În exemplul nostru au fost folosite codurile IBAN RO80BTRLRONCRT0227169501 (Banca Transilvania) și RO63INGB0000999907108034 (ING Bank). Le las aici pentru a le învăța și bătrânul Google, în cazul în care le caută cineva.

Greșeala lui? Dacă un IBAN nu este accesibil publicului civil să poată fi verificat, PayPal-ul în schimb poate fi verificat. A încercat să ascundă detaliile tranzacției și nu apărea numele comerciantului, adresa email, nimic. Dar în cazul unei cereri de refund afli că este PayPal-ul paypal.me/bolnaviidecancer este al lui iuliangroza@yahoo.com. Un Google search și aflăm că este un anume Groza Iulian Cornel din Brad, Hunedoara , mutat în Oradea. Adică de la țară, la o altă țară.

Ce facem atunci când suspectăm o tentativă de înșelăciune?

Uneori este suficient să ai informații minime legat de persoana căreia urmează să donezi bani sau bunuri. Încearcă să discuți cu persoana respectivă pentru a identifica modul în care urmează să fie administrate donațiile, cine sunt destinatarii finali. Apoi încearcă să afli dacă este o organizație non guvernamentală, o asociație ceva în spatele donațiilor.

Legea definește donația ca fiind contractul prin care, cu intenția de a gratifica o parte, numită donator, dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părți, numită donatar. În ceea ce privește capacitatea persoanei care gratifică (a donatorului), respectiv a persoanei care primește o donație (a donatarului), legiuitorul arată că orice persoană poate face și primi liberalități, cu respectarea regulilor privind capacitatea.

Astfel, condiția capacității donatorului de a dispune printr-o donație trebuie îndeplinită la data la care acesta, în calitate de dispunător, își exprimă consimțământul. Pe de altă parte, condiția capacității donatarului de a primi o donație trebuie îndeplinită la data la care acesta acceptă donația. Cel lipsit de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă nu poate dispune de bunurile sale printr-o donație, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

În cazul în care ai suficiente elemente prin care consideri că ai fost înșelat sau urma să fii înșelat, ia legătura cu cea mai apropiată unitate de poliție și depune o reclamație scrisă. Dacă se dovedește a fi fost într-adevăr o înșelătorie, numai organele abilitate de cercetare pot dispune măsuri. Uneori poți avea ghinionul să primească NUP (neînceperea urmăririi penale), mai ales dacă e prima abatere, prejudiciul a fost recuperat etc. Nu te descuraja! Ușor, ușor, se adună la dosar fiecare informație. De data asta poate chiar se căiește. Data viitoare în schimb va plăti multiplicat

După 2 zile în care am încercat să iau legătura cu persoana din spatele paginilor de Facebook, nu am reușit să smulg doua cuvinte, spunând scurt că “scopul profilului de Facebook este de le ușura viața unor bolnavi de cancer”. Am făcut rost de numărul de telefon și l-am sunat pe acest Groza Iulian Cornel și era destul de necomunicativ, mai mult repetând ce spun. Într-un final a recunoscut că sunt paginile lui și el adună bani și ajută prieteni bolnavi. Nu a putut să îmi ofere nicio informație legata de ultima donație, un caz concret, absolut nimic. Când l-am întrebat de ONG deja devenise ușor agresiv la telefon. Deci ipoteza scam-ului se confirmă!

Cadru legal:

Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii – Art. 244^1

Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Conform Noului Cod Penal (art. 248) se pedepsește tentativa la infracțiunea de înșelăciune prin aplicarea unei pedepse intre limitele prevazute de lege reduse cu jumătate.

SCAM FACEBOOK

Câteva capturi pentru posteritate:

Distribuie articolul pe:
TwitterFacebookGoogle+
  1. ai sa imi trag palme. Sarcasticu 2. Unde ii gasesti pe toti?

  2. Cu calm ca i se infunda la un momentdat. Mai erau unii care creau campanii de fundraising avand profile din afara ca sa nu ii inchida Facebook si isi rugau prietenii sa doneze. Investeau 100 euro in donatii proprii si devenea virala pana cand donau altii pe bune. Am vazut campanii fake si cu 10.000 euro.

  3. Pe ăsta cu leucemia l-am mai văzut pe Facebook dând prin grupuri din diaspora, deci posibil sa le facă și în afară. Ai depus reclamație spui?

  4. mai dar ii mananca pe astia coaja ceva de speriat. Nici prin gand nu imi trecea sa fac profil de donatii pe facebook.

  5. Nu s-a mutat de la Brad la Oradea, părerea mea este că s-a dus pe Vârfuri și nu a mai vrut să își rupă mașina în gropile alea.

  6. Chiar ce se mai aude de Sarcasticu? :))

  7. Ce se mai aude de Ovi Olaru?! 😀

    Cristian Iosub