web analytics

Un banc de duminica

Merge Bulă într-un bar şi vede, în spatele tejghelei, un borcan plin ochi cu bancnote de 100 de euro. Evaluează din ochi suma, care se află în borcan, şi curios îl întreabă pe barman :
– Care-i treaba cu borcanu ?
– Păi pe scurt : dacă pui o bancnotă de 100 de euro şi treci trei teste, toţi banii din borcan sunt ai tăi.
– Şi care sunt cele trei teste ?
– Regula este să le afli după ce pui bancnota de 100 de euro în borcan.
Îi dă omul o bancnotă de 100 de euro la barman, barmanul o bagă în borcan şi îi spune:
– Treaba merge cam aşa: prima dată trebuie sa bei dintr-un foc o sticlă întreagă de palincă, apoi sa mergi în spatele barului în curte unde avem un pitbull pe care îl doare tare rău o măsea. Tu, cu mâinile goale, trebuie să i-o scoţi. Ultimul test este cu o babă de 90 de ani care locuieşte deasupra barului şi niciodată în viaţa ei nu a avut orgasm, tu trebuie să o ajuţi la capitolul ăsta.
– Ştiu că am dat bancnota de 100 de euro dar nu mă încumet să fac testele. Trebuie să fii nebun!
– Este alegerea ta, dar banii rămân în borcan, zice barmanul.
După ce bea câteva pahare, Bulă prinde curaj şi-l întreabă pe barman :
– Unde dracu-i sticla aia de palincă?
Barmanul îi dă sticla. Omul, cu ambele mâini pe ea, o goleşte fără să se strâmbe, apoi, împleticindu–se, îşi face drum către curtea din spate, de unde, foarte curând, se aud zgomotele unei lupte crâncene. După un timp se aşterne o linişte deplina şi fix când restul clienţilor şi barmanul credeau că Bulă a murit, el intră pe uşă muşcat, zgâriat şi cu cămaşa franjuri pe el, se îndreaptă spre bar şi, spre stupefacţia asistentei, strigă:
– Unde-i baba aia pe care o durea măseaua?!

Tags:

Blog

  1. Un tip vine acasă şi-şi găseste soţia dezbracată pe hol făcând şpagatul. – Ce faci aici dragă, întreabă soţul? – Uite dragul meu! Am făcut yoga aici pe hol şi nu mai pot să mă ridic că mi s-a lipit păsărica ca o ventuză de gresie. Încearcă tipul să o ridice, nu reuşeşte! Cheamă şi vecinul să-l ajute, nimic. – Nu ai un ciocan să spargem gresia din jurul păsăricii, întreabă vecinul ? – Eşti nebun, zice soţul ! O placă costă 150 de euro! Mai bine mă duc să chem salvarea ! Pleacă tipul şi când vine, vede că vecinul se juca cu ţâţele nevestii. – Tu ce dreaq faci acolo ,meei ? – Păi m-am gândit să o excit să se umezească, că aşa poate putem să o împingem în bucătarie că acolo ai gresie ieftină.

    Cristian Iosub